Producatorii, dealerii si importatorii de autovehicule nu vor mai detine monopolul in ceea ce priveste repararea masinilor. Comisia Europeana intentioneaza sa intocmeasca un proiect, prin care acestia vor fi nevoiti sa puna la dispozitia atelierelor de reparatii autorizate toate detaliile tehnice privind masinile pe care le produc sau le comercializeaza. "Datorita faptului ca detaliile tehnice erau cunoscute doar de reprezentantele firmelor producatoare, sau ale importatorilor si dealerilor autorizati, masinile nu puteau fi reparate decat in aceste locuri, fapt care ducea la aparitia monopolului in domeniul reparatiilor de autovehicule", a declarat inspectorul sef din cadrul Inspectoratului de Concurenta Constanta, Ioan Badica. O consecinta a detinerii monopolului pe piata reparatiilor auto, preturile practicate de reprezentantele producatorilor, importatorilor si dealerilor erau mult mai mari, pe motiv ca oamenii oricum nu aveau unde sa se duca in alta parte daca voiau lucrari de calitate. "Prin proiectul Comisiei Europene se incearca deschiderea pietei reparatiilor auto, si spargerea monopolului instaurat", a mai declarat Ioan Badica.