Grevistii de la Avioane au intrat la lucru
Gazeta de Sud
Joi, 23 Octombrie 2008
824
Dupa ce AVAS a facut apel la calm înaintea privatizarii si a promis schimbarea directorului fabricii, cei 600 de grevisti au reluat ieri lucrul. Cehii de la Aero Vodochody si italienii de la Alenia Aeronautica sunt interesati de preluarea societatii. Salariatii de la Avioane SA Craiova au intrat ieri la lucru, dupa trei zile de greva, în urma deciziei Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) de a scoate din nou fabrica la privatizare. Potrivit liderului sindical, Victor Peta, au fost mai multe motive pentru care muncitorii au decis sa reia lucrul, cele mai importante fiind plata salariilor restante pe ultimele doua luni, dar si apropiata privatizare. "Avem acum o certitudine ca pâna vineri ne vom primi salariile restante. În al doilea rând, am înlaturat cauza managementului defectuos - directorul Anatolie Boldisor, care va fi schimbat din functie de AVAS. Pe de alta parte, este important si apelul pe care AVAS l-a facut catre salariati pentru a înceta greva", a declarat Peta. Potrivit AVAS, astazi se va întruni Consiliul de Administratie (CA) al Avioane SA, iar reprezentantul actionarului majoritar are mandat sa propuna schimbarea din functie a directorului Boldisor. Ramâne sa vedem motivarea deciziei. În alta ordine de idei, trebuie spus ca, începând de astazi, AVAS pune la dispozitia potentialilor investitori caietul de sarcini pentru vânzarea pachetului majoritar de 80,9% din actiunile Avioane SA. Potrivit sindicalistilor, italienii de la Alenia Aeronautica (firma care a ofertat MApN cu avioanele multirol Eurofighter Typhoon) sunt interesati de fabrica. "Avem si o veste buna: reprezentantii Alenia Aeronautica au anuntat ca vor cumpara din nou caietul de sarcini pentru privatizare", a mai spus Peta. Interesant este ca si cehii de la Aero Vodochody sunt în continuare interesati. "Asa cum ne-am exprimat deja, suntem dezamagiti de întreruperea negocierilor pentru privatizarea companiei Avioane Craiova, în special pentru ca toate propunerile noastre erau viabile si legitime. Analizam cu atentie posibila noastra participare în noul proces de privatizare", a declarat Jan Hulak, presedintele Aero Vodcohody. În schimb, sindicalistii nu-i mai suporta pe cehi. "Ar fi o nerusinare din partea Aero Vodochody sa vina din nou la privatizare si sa ne încurce. Daca aveau bunavointa, puteau prelua fabrica de prima data, doar au fost singurii selectionati pentru negocierea contractului de privatizare", a mentionat Victor Peta, care a recunoscut ca aversiunea fata de Aero a fost provocata si de intentia companiei de a dipsonibiliza o treime din angajati dupa preluarea Avioane Craiova.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
824
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
824
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
824
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
824