In urmatoarea perioada, bancile comerciale isi vor restrange portofoliul de credite personale in favoarea celor acordate companiilor. Totodata, bancherii sustin ca energia, sectorul imobiliar si infrastructura se numara printre domeniile prioritare care urmeaza sa beneficieze de finantari de la banci in urmatorii ani. " Credem ca piata energetica va inghiti foarte multe credite, precum si cea de real estate, supraincalzita sau nu", a afirmat Marinel Burduja, prim-vicepresedinte al Raiffeisen Bank Romania. De asemenea, Burduja este de parere ca, pe partea de corporate, bancile nu reusesc sa acorde suficiente credite in lei. "Nu stim sa explicam avantajele creditului in lei si nici riscurile la care se expun clientii, in cazul creditului in valuta. Poate in doi-trei-patru ani vom asista la o egalare a creditului in lei cu cel in valuta", a spus Burduja. Printre factorii pozitivi care pot conduce la acest rezultat, prim-vicepresedintele Raiffeisen Bank a enumerat reducerea inflatiei si concurenta pe piata corporate, iar printre factorii negativi instabilitatea politica si lipsa de strategii pe termen lung.